Primul echipaj format exclusiv din astronauți civili a revenit în siguranță pe Pământ. Cine sunt cei patru turiști ai capsulei SpaceX

Primul echipaj format exclusiv din astronauți civili a revenit în siguranță pe Pământ. Cine sunt cei patru turiști ai capsulei SpaceX
Momentul amerizării Sursa: Twitter - SpaceX
Publicat: 19/09/2021, 09:38

Un miliardar, o asistentă medicală care a învins cancerul, o cercetătoare și un veteran al armatei americane au format primul echipaj de astronauți neprofesioniști, turiști, care au petrecut trei zile pe orbită la bordul unei capsule Crew Dragon, a companiei SpaceX.

O nouă etapă a democratizării călătoriilor în stațiu a fost bifată cu ocazia revenirii în siguranță a primului echipaj civil pe Terra. Primii patru turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra sâmbătă seară după ce au petrecut trei zile în spaţiu, încoronând cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord, notează AFP, citată de Agerpres.

Scopul declarat al misiunii a fost acela de a demonstra că de acum Cosmosul este la fel de accesibil echipajelor care nu au fost selectate şi pregătite de ani de zile, aşa cum sunt astronauţii, precizează sursa citată.

În jurul Terrei de 15 ori pe zi

Capsula Dragon, lansată în spațiu joi, a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut loc la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).

Cei patru novici sunt Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat, cel care care a închiriat misiunea – prețul nu a fost făcut public -şi alţi trei americani:  Hayley Arceneaux, asistentă medicală de 29 de ani, care a învins cancerul, devenită cea mai tânără americancă în spaţiu, Sian Proctor, o geoloagă de 51 de ani. pilotul misiunii Inspiration4, şi Chris Sembroski, 42 de ani, un veteran al forţelor aeriene americane.

Ei au zburat cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, înconjurând Terra de peste 15 ori în fiecare zi, călătorind dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.

Misiunea companiei înființată de Elon Musk, cu numele Inspiration4, a putut fi urmărită în direct.

„A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe”, a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman, la scurt timp după amerizare. „Felicitări, Inspiration4”, le-a urat pe Twitter după amerizare Elon Musk, patronul SpaceX.

Ulterior, o navă a companiei SpaceX a recuperat capsula, înainte ca trapa să fie deschisă, apoi cei patru membru ai echipajului au ieșit, cu zâmbete până la urechi şi fluturându-şi braţele în aer în semn de bucurie.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Exclusiv: Cu cine l-a înlocuit Simona Halep pe Toni Iuruc. Tenismena, surprinsă în fapt
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Rafael Nadal nu este „100% sigur” dacă se va mai întoarce la Openul Italiei
×